Cetatea GradetTraseul Cerna - Naiba - GodeanuCioaca 'Nalta a ClosanilorComuna GodeanuBiserica de Lemn Sf. Dimitrie (1835)Flora si Fauna zoneiVarful lui StanEvenimente culturaleTraseu turistic Cheile BaluteiPadurea de liliac PonoarelePestera de la PodPestera EpuranPestera TopolnitaPestera ZatonPodul lui DumnezeuManastirea Schitu Topolnitei
  • Cetatea Gradet

    Cetatea Grădețului este situată pe vârful dealului Grădeț, la confluența pârâului Stilbița cu Topolnița....

  • Traseul Cerna - Naiba - Godeanu

    Traseul turistic, Valea Cerneri - Naiba - Godeanu ...

  • Cioaca 'Nalta a Closanilor

    Pe carari de munte - Cioaca Nalta a Closanilor...

  • Comuna Godeanu

    Vedere de ansamblu a localitatii...

  • Biserica de Lemn Sf. Dimitrie (1835)

    Biserica de lemn reconstruita in anul 1884...

  • Flora si Fauna zonei

    Specie protejata in Rezervatiile naturale...

  • Varful lui Stan

    Pe carari de munte - Varful lui Stan...

  • Evenimente culturale

    Festivalul Folclorului Autentic. Taraful Godeanu...

  • Traseu turistic Cheile Balutei

    Un loc mirific, pastrat ca la inceputurile lumii...

  • Padurea de liliac Ponoarele

    Monument al naturii pe o suprafata de peste 20 ha...

  • Pestera de la Pod

    Cu o lungime de 734 m, reprezinta un prim drenaj al apelor intre Zaton si subsolul ciuruit de galerii...

  • Pestera Epuran

    una dintre cele mai interesante peşteri ale României, cea mai mare descoperire speologică a ultimului sfert de secol ...

  • Pestera Topolnita

    una dintre cele mai spectaculoase din România, cu formaţiuni unice în lume....

  • Pestera Zaton

    situata in zona ponorului Zaton, care si ea este o pestera de prea-plin (are 105 m lungime)....

  • Podul lui Dumnezeu

    Unul din cele trei poduri naturale din lume se afla in Ponoarele, langa Baia de Arama....

  • Manastirea Schitu Topolnitei

    a fost ridicata in 1600-1611 de boierii Craiovesti, pe locul uneia din ctitoriile monahului Nicodim....

Pestera Topolnita – Monument al naturii

Pestera Topolnita – Monument al naturii

Duminica, dis de dimineata ma trezesc cu o sclipire in ochii, un dor de duca la o plimbarica. Sotul ma citeste instantaneu gandind ca o rezolva repede cu o iesire la o inghetata, insa dupa zambetul larg de pe fata isi da seama ca zvacnirea mea de libertate trece de granitele orasului

asa ca pornim spre Pestera Topolnita, a doua pestera ca lungime din Romania.

Detalii despre pestera

Unii spun ca ar fi prima ca lungime din Romaia, alti ca este a doua, las acesta polemica in seama specialistilor si a speologilor mai bine cunoscatori, eu ma multumesc cu peisajul absolut mirific.

Pestera are o lungime de 20,5 km dintre care doar 11 km explorati de speologi. Coordonatele GPS ale pesterii sunt latitudine 44°49’7.28″N, longitudine 22°33’52.73″E.

“Este deosebit de complexa si valoroasa: cavernament gigantic, ape subterane, speleoteme de mari dimensiuni, colonii de lilieci, fauna bogata, resurse arheologice, mineralogice si paleontologice înca incomplet studiate, fiind un obiectiv stiintific cu caracter de raritate-unicitate. Reteaua de galerii este dispusa pe patru nivele: doua fosile, unul subfosil si unul activ. Are cinci guri de acces: Gura Prosacului, un impresionant portal de 67 m înaltime, Gura lui Ciocârlie, Pestera Femeii – deschidere situata la circa 85 m deasupra nivelului actual de curgere al Topolnitei, si cele doua deschideri de la Gaurinti. ”

Detalii despre drum

Drumul incepe la intersectia Centurii Drobeta Turnu Severin cu drumul 607B catre comuna Ciresu, coordonatele GPS ale intersectiei fiind latitudine 44°38’57.68″N, longitudine 22°38’18.00″E (foto).

De aici pret de 30 de km trecem succesiv prin comuna Breznita de Ocol, Jidostita si respectiv Bunoaica pana in comuna Ciresu, locul unde se afla aceasta mareata pestera.

Drumul este in mare parte bun si asfaltat pana la Bunoaica, de aici mai bine de 5 km pana in comuna Ciresu drumul este neasfaltat insa bun, fara gropi, indreptat ca si cand si-ar astepta asfaltarea in curand (remarca soferului).

Dupa ce iesim din Ciresu la 2 km se face o intersectie unde mergem spre dreapta (exact cand in fata drumul se arata proaspat asfaltat…) coordonatele GPS ale intersectiei sunt latitudine 44°49’53.15″N, longitudine 22°33’8.97″E. De aici si pana la pestera mai sunt in jur de 3 km tot pe drum neasfaltat, de aceasta data putin mai denivelat, insa mai bine de un km din el se pot face cu orice masina.

Masina poate fi lasata in poiana unde se afla panoul cu detalii despre pestera si indicatorul catre intrarea Gura Prosacului a pesterii (se poate merge si mai sus cu masina daca are garda mai inalta cum este Dacia Logan). Dupa aproape un km de mers pe jos se ajunge la o casa, singura din zona, unde incepe traseul spre pestera (foto).

Pentru a ajunge la pestera sunt doua posibilitati, un traseu mai dificil, exact pe langa curtea acelei case (marcajul cu cerc galben) si un alt traseu pe drumul din padure mult mai usor (marcaj cu triunghi rosu). Recomand la dus traseul cu galben care pe langa faptul ca este spectaculos trece si pe langa intrarea Pestera Femeii (foto), inchisa pentru public, iar la intors traseul prin padure.

Impresiile noastre

Huh! Gata cu detaliile tehnice, necesare de altfel.

Ce sa zic, este un loc in care nici dictionarul nu are cuvinte asa marete ca sa il poti descrie asa cum se cuvine, ori zici un woow! si ramai inmarmurit, cu gura cascata ca la dentist.

Aparatul foto paleste si el in fata panoramelor ce se deschid in fata obiectivului, oricat de DSLR ar fi, doar ochiul poate sa perceapa adevaratele dimensiuni si imensitatea lor. Un indice de comparatie ar fi dimensiunea oamenilor din poze fata de dimensiunile imprejurimilor.

Intrarea spre Gura Prosacului se face printr-un canion sapat de paraul Topolnita in mii si mii de ani, lasand in laterale pereti abrupti de stanca iar la sol bolovani imensi de piatra slefuiti cu meticulozitate divina. Cu greu iti faci loc printre, pe langa, peste sau pe sub acesti bolovani stancosi, dar merita tot efortul cand in fata ti se iveste o deschidere fabuloasa de 67 de metri inaltime, de zici ca aici este buricul pamantului… gaura neagra de antimaterie care poate inghiti pamantul dintr-o singura sorbitura.

Pasim in maruntaiele pamantului si ne avantam cu greu cateva sute de metri, uimiti de cat de colosal este totul in jurul nostru. Pret de minute bune ne invartim in loc sa putem cuprinde cu privirea gigantii bolovani si incomensorabila sala in care ne aflam.

Bine, ne uitam si spre iesire si ne intrebam cum oare am sarit toti bolovanii aia de am ajus asa departe si mai ales cum naiba iesim inapoi pe pamant, dar ma rog avem o zi intreaga la dispozitie sa ne caznim si sa gasim solutii. Inaintarea noastra ajunge la un conglomerat de stanci la fel de enorme, ca tot ce este in jur, cazute unele peste altele; ne dam seama ca pentru a continua trebuie sa trecem mai intai printr-un locas ramas sub acele stanci… mai mult pe burta, ei si aici… curajosi desavarsiti ce suntem… doar pe drumuri asfaltate, decidem ca este de ajuns ce am vazut. Auzim ecourile tipetelor de la sute de metri din interior, sper ca de bucurie, a celor care s-au avantat si mai mult in interior, insa pe burta? pe sub tone de stanci?!… in nici un caz eu

Pot spune ca escaladarea stancilor pentru a iesi la suprafata a fost mai usoara decat ne-am asteptat, doar in cateva locuri ne-am cotobanit putin (este bine sa fiti echipati cu adidasi). Traseul de intoarcere l-am ales pe cel usor, prin padure, la pas incet si muti de uimire.

Cu ce ne-am ales de pe urma acestei plimbari? Cu amintiri de exceptie, unice… si cu o mica febra musculara.

In ziua in care am fost noi era sarbatoarea acestei pesteri, zi in care sunt foarte multi oameni in zona si se spune ca e singura zi in care pestera Topolnita poate fi vizitata, insa ghid nu are nici macar in acea zi, colosul de 67 de metri nu stiu cu ce ar putea fi inchis, deci…

In zona nu exista semnal de telefonie.

(Articol preluat din amfostacolo.ro)

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook
  1. decembrie 15, 2015 at 8:31 am

    Uitandu-ma pe internetul in limba romana iata ca am nimerit pe saitul dvs..
    Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de calitatea
    articolelor de pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

Leave a reply

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*